Blog

Realitatea bate filmul: dr. Romeo Rezeanu își recâștigă în instanță locul în CL Constanța



Parșivitatea și impostura au picioare scurte. Cel puțin așa se întâmplă în orice țară sănătoasă din lumea asta. Noi ne-am obișnuit, însă, să ne referim la România ca la opusul a tot ce înseamnă ”sănătos”, ”normal”, ”logic”, pentru că, de ce să nu recunoaștem, am avut toate motivele să o facem. Se întâmplă totuși, din când în când, ca exemple pozitive, de genul acestuia pe care urmează să vi-l prezint, să iasă la suprafața apelor extrem de tulburi și toxice în care ne scaldă ”sistemul”.

Un astfel de caz de normalitate s-a întâmplat acum câteva zile, aici, la Constanța (apropo de asta, îmi permit o scurtă paranteză: vă dați seama cât de bolnavă și de tristă a ajuns situația românească dacă ”normalul” a ajuns subiect ”senzațional” sau de ”breaking news”?…). Acum două-trei luni, vă povesteam cum foștii mei colegi din PNL Constanța, dr. Romeo Rezeanu și ing. Horia Căliminte, au fost ”exmatriculați” din Consiliul Local din cauza faptului că, la un moment dat, au fost de acord ca să se înceapă demersurile pentru ca stadionul “Farul” să ajungă în ograda municipalității. Adică au îndrăznit să voteze după cum le-a dictat propria conștiință, nu după cum li s-a ordonat pe linia de partid, de către Bogdan Huțucă, președintele acestuia. Asta a dus, firește, la rănirea orgoliului găștilor sus-puse ale partidului, astfel că decizia de vacantare a posturilor a venit din partea prefectului Adrian Nicolaescu, care însă nu a ținut cont de faptul că excluderile au fost contestate, deci nu au avut caracter definitiv. Bineînțeles, dr. Romeo Rezeanu a acționat în instanță instituția Prefecturii și, surpriză mare sau nu, a câștigat definitiv și irevocabil, fapt ce anulează vacantarea postului său de consilier, după cum puteți citi în decizia de mai jos.

Nu aș vrea să mă opresc din nou asupra găștilor și tentaculelor care au ajuns să acopere și ultima fărâmă de demnitate și ”pedigree” politic pe care le mai avea Partidul Național Liberal la Constanța. Despre ele v-am tot vorbit în ultima perioadă. Acum prefer să mă detașez puțin de acest caz specific și să arunc o privire la nivel macro asupra problemelor care macină autoritatea politică din România, indiferent de culoarea pe care o poartă.

Așadar, ce sunt partidele politice și cu ce se ocupă ele? Ce știm noi despre aceste formațiuni? Iată două întrebări care, în ciuda faptului că la prima vedere par simple, pot deveni capcane serioase pentru cel care se apropie de ele. În teorie, partidele politice sunt izvoare de soluții, idei și oameni competenți, care sprijină bunul mers al lucrurilor și ajută societatea să se dezvolte. De când lumea, aceste organizații s-au bazat, în teorie, pe filamentul meritocrației. Adică oamenii competenți în anumite domenii de activitate erau promovați spre vârful piramidei. Iar faptul că li se acorda încredere și erau încărcați cu responsabilități deriva fix din pregătirea lor intelectuală din ramura respectivă. Raportându-ne la concret, în sistemul constituțional românesc, la toate nivelurile, mandatele rezultate în urma alegerilor, sunt reprezentative și nu imperative. Asta înseamnă că alesul votează cum îi dictează conștiința și nimeni altcineva. Nu ”linia partidului” este determinantă aici, ci conștiința și pregătirea lui. Numai că, ieșind din sfera teoretică a lucrurilor și uitându-ne la ceea ce se întâmplă cu adevărat, vom observa că lucrurile stau fix pe dos, după cum iată că și justiția a demonstrat în cazul dr. Romeo Rezeanu la Constanța. De aici și dilema oricui dorește să răspundă la întrebările de la începutul acestui paragraf.

Întrebarea fundamentală este următoarea: dacă admitem că partidele politice sunt izvoarele despre care vă vorbeam mai sus, dar membrii acestora refuză să le respecte statutul, cum putem avea pretenții ca, aceiași oameni, să respecte legile țării în momentul în care sunt aleși de popor? Problema de fond, iată, este una foarte simplă, dar soluția, dincolo de universul ei teoretic, nu prea există. Este o ecuație imposibilă.

Data trecută vă povesteam că sistemul de organizare al partidelor politice în țara noastră este de tip bolșevic, pentru că, la bolșevici, adevărul și dreptatea se stabileau prin vot în biroul politic, ca atare mai bine greșeai odată cu partidul decât să ai dreptate împotriva lui. Știu că sună groaznic și înspăimântător, dar ce să facem dacă asta ne oferă realitatea din teren? Din păcate, această realitate crudă și înspăimântător de sălbatică deformează încet dat iremediabil însăși definiția activității politice. Întrebați orice om de pe stradă ce este un partid și veți vedea că, în majoritatea cazurilor, în loc de ”organizație” sau ”echipă” va folosi ”gașcă” sau ”haită”, în loc de ”competență” va spune ”impostură”, în locul ”ideilor” va folosi ”șmecherii”, iar locul ”conduitei” va fi luat de ”nesimțire”. Prea puțini vor fi aceia care vor face referire la definiția teoretică a partidului. Pentru că așa e în viață: realitatea bate întotdeauna filmul.