Blog

Din ciclul „miniaturi guvernamentale”



Suntem bombardați zilnic cu știri, analize, opinii pro și contra, pe subiecte irelevante pentru mulți dintre noi, care cu siguranță că sunt manipulatorii. Legile justiției, frăția multinaționalelor care sug sângele poporului, statul paralel sau conspirația soroșistă sunt deflatoare de ură pe care le-am consumat, mai mult sau mai puțin. Printre ele, s-a strecurat și o problemă realmente serioasă care mi-a atras atenția, anume ce se va întâmpla cu Pilonul 2 de pensii.

Sistemul de pensii, așa cum a fost gândit în 2008 împreună cu Banca Mondială, este unul multi-pilon, stabil, care asigură surse diversificate de venituri la pensie. Subiectul l-am abordat pe această pagină http://vergilchitac.ro/problema-pensiilor-limita-dintre-inteligenta-profunda-si-prostia-fara-fund/, unde găsiți adevărul într-o formă compactă și accesibilă. Cu siguranță, unele cifre trebuie revizuite pentru că au trecut 8 luni. De exemplu, capitalizarea Pilonului 2 a crescut de la 7,7 miliarde de Euro la puțin peste 9 miliarde. Se vehiculează ideea care începe să prindă contur că statul va desființa acest pilon. Să vedem de ce!

Bugetul Asigurărilor Sociale a devenit din ce în ce mai insuficient prin micșorarea succesivă a sumelor transferate către Pilonul 1 (fondul de pensii de stat obligatorii) în favoarea Pilonului 2 (fondul de pensii private obligatorii), coroborat cu creșterea valorii pensiilor. Față de anul trecut mai sunt necesare 7 miliarde de lei. Analiza Guvernului e simplă. Fie luăm banii din bugetul de investiții care și așa au atins un minim istoric anul trecut, fie nu mai dăm bani din contribuțiile sociale către fondul de pensii private. În acest moment, balanța se înclină spre a doua variantă.

Discuția publică pe această temă este diversă și, de multe ori, contradictorie. Chiar nu înțeleg cum poate spune ministrul de finanțe că banii care vin la Pilonul 1 pot fi investiți, când din ei se plătesc pensiile curente și, așa cu spuneam, tot nu sunt suficienți. În egală măsură, nu cred că Pilonul 2 va fi naționalizat așa cum spune prietenul meu Florin Cîțu. E imposibil să confiști bani privați, chiar dacă te numești Statul Român.

Ce cred eu că se va întâmpla? Începând cu 1 iulie, Ministerul de Finanțe va anunța că nu mai transferă bani la Pilonul 2 și contribuția va fi opțională. Cei care vor dori ca în continuare să contribuie la fondul privat de pensii, vor trebui să facă o cerere care se va soluționa anul viitor. Concomitent vom asista la o propagandă pentru trecerea la fondul de stat cu tot cu sumele economisite până acum. Riscul evident este acela ca problema deficitului să revină în anul următor, dacă mulți români nu marșează în direcția guvernului.

Vă sfătuiesc să nu  renunțați la Pilonul 2 în favoarea Pilonului 1 pentru că acesta din urmă are cel puțin următoarele dezavantaje:

  • Indexarea pensiilor nu se face ținând cont de creșterea salariilor celor activi, motiv pentru care oamenii care au profesat pe aceleași funcții dar aparținând unor generații diferite au pensii diferite, ceea ce este total anormal;
  • În cazul decesului, suma reprezentând contribuția cetățenilor de-a lungul timpului la Pilonul 1 nu poate fi moștenită pentru că nu s-a acumulat, în timp ce la Pilonul 2 acest lucru este posibil.

În final, subliniez, din păcate, că nu suntem în stare să ducem la capăt un program gândit împreună cu Banca Mondială și pentru care am plătit bani grei. Este încă o mostră a faptului că acționăm în absența unor strategii, improvizat după principiul „las’ că merge și așa!”

Până data viitoare vă doresc Sănătate Maximă!

 

Deflator de ură – Formă cu sau fără fond, pe care un politician dă vina încercând să îndrepte ura națională, atunci când sub conducerea sa lucrurile merg prost și nu acoperă promisiunile făcute cetățenilor.