Blog

Black Sea Special Propose SRL, un alt contract care scutură Primăria Constanța de multe milioane de dolari



V-am promis în finalul postării trecute (pe care o puteţi citi AICI) că voi reveni şi cu alte exemple de contracte păguboase.

În cazul Black Sea Special Propose SRL lucrurile sunt la fel de încurcate: Se pare că societatea a încheiat un contract de vânzare direct cu Primăria Constanța, care ulterior a fost gestionat prost. În ședința de Consiliul Local din 13 octombrie 2015 a fost aprobată o Hot de CL prin care i-a fost vândut un teren în suprafață de 10.123 de metri pătraţi pentru care era emis și Certificatul de Urbanism nr. 3403/2015. Terenul este amplasat în staţiunea Mamaia, zona hotel Caraiman 1. Firma Black Sea Special Purpose Entity SRL, din București, trebuia să cumpere terenul, reprezentând spaţii verzi, alei auto şi pietonale, parcare, mobilier urban, panouri publicitare, corturi provizorii pentru diverse evenimente, construcţii şi instalaţii demontabile cu ocazia unor evenimente, locuri de joacă, lăcaşuri de cult, circulaţii carosabile existente (inclusiv parcaje la sol). Motivarea vânzării este legată de punerea în aplicare a unei sentinţe civile din 2012 a Tribunalului Constanta, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care „Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, au fost obligate sa vândă prin negociere directă către SC Black Sea Special Purpose Entity SRL terenul în suprafaţă de 14.191 mp, situat în staţiunea Mamaia, zona Caraiman, la preţul de 1.532 RON/mp (350 de euro/mp)“. Este posibil ca vânzarea să nu se fi făcut în totalitate și litigiul să fi pornit de la acest aspect.

SC Black Sea Special Purpose Entity SRL, prin sentinţa civilă nr. 9132/2015, rămasă definitivă, a obţinut în instanţă obligarea Municipiului Constanţa la plata de penalităţi de întârziere de 1%/zi din valoarea obiectului obligaţiei de a face, ca urmare a neexecutării acesteia. Iar luna trecută a mai apărut o sentință civilă cu numărul 31830/212/2015 prin care instanța obligă Consiliul Local și pe primarul Făgădău la plata către Black Sea Special Propose Entity SRL a 20.218.769 lei adică aproximativ 4,5 milioane de euro, ca daune pentru 93 de zile de întârziere. Ce au făcut juriștii primăriei? Ce a făcut primarul Decebal Făgădău? De ce trebuie să plătească cetățenii pentru aceste litigii pierdute? Și revenim la aceeași întrebare: Cui plătim acești bani?

Black Sea Special Purpose Entity SRL a fost fondată în 2010, în Ilfov și s-a mutat în Bucureşti în 2013. Acționarii este compus de două firme din Cipru : Stalevo Holdings Limited (0,007%) şi Zenaraco Holdings Limited (99,993%) -, ambele înfiinţate în 2010 şi având sediul la Nicosia, Evagorou & Menandrou nr. 1. Administratorul firmei este Alexandru Diaconu.

Profitul raportat este destul de mic. La finele lui 2014, Black Sea Special Propose Entity a raportat un profit de 163.579 de lei, pentru o cifră de afaceri de 267.410 lei, având 0 angajaţi. În 2012 şi 2013, firma a avut zero profit și zero cifră de afaceri.

Pierderea Primăriei Constanța din aceste două afaceri gestionate în defavoarea bugetului local (inclusiv FIN.CO.GE.R.O.) este deocamdată de 18,5 milioane de dolari. Dacă mai adăugăm şi banii pierduţi în urma contractului păgubos cu Polaris ajungem la o sumă ameţitoare. Vom cere dosarele pentru a vedea cum au stat lucrurile și cine se face vinovat pentru aceste pierderi.